Articol publicat în Libertatea, în data de 8 Octombrie 2025

De multe ori, dacă deschizi geamul dimineața foarte devreme în București, când traficul e aproape 0, te izbește un miros de ars. Pe internet circulă multe dovezi foto / video ale arderilor nesfârșite de cauciucuri, cabluri și deșeuri de la marginea Bucureștiului. Dar domnișoara ministru Buzoianu e prea ocupată cu alte priorități, precum să schimbe un birocrat numit de PSD la Romsilva cu altul numit de USR.

Bucureștiul a devenit un laborator al eșecului de stat în materie de protecție a mediului. Aerul este otrăvit. Nu doar de fum, ci mai ales de indiferență. În ultimele luni, Capitala a fost acoperită de nori groși de fum proveniți din incendieri necontrolate și arderi ilegale de deșeuri în Pantelimon, Colentina, Sintești și Glina. În noaptea de 23 spre 24 septembrie 2025, incendiul de la fostul depozit Antrefrig, aflat în Sectorul 2, a acoperit orașul cu un nor toxic vizibil din toate cartierele estice. Senzorii independenți Aerlive și uRADMonitor au indicat valori de peste 400 µg/m³ PM2.5, de aproape opt ori limita admisă de Uniunea Europeană, în timp ce senzorii oficiali ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului raportau abia „depășiri moderate”. Această diferență nu este o simplă eroare tehnică: ea este dovada unei fracturi (și infracțiuni) între realitatea trăită de oameni și cea raportată instituțional. Statul ne minte cu nerușinare despre calitatea aerului pe care-l respirăm în București!

Ministerul Mediului, condus din iunie 2025 de domnișoara Diana Buzoianu (USR), a reacționat ineficient, cu un comunicat vag despre „investigații în curs”. În schimb, comunitățile civice – Ecopolis, Funky Citizens și Observatorul Aerlive – au publicat grafice care arată că nivelul de poluare a atins cote similare cu cele din marile orașe industriale ale Asiei. Tot ele au acuzat autoritățile că folosesc stații vechi, insuficiente numeric și prost calibrate, amplasate în zone care „dau bine” statistic – de exemplu lângă parcuri, nu lângă gropile de gunoi.

Aceeași rețetă de minimalizare s-a repetat în ultimul deceniu. Cazul IRIDEX rămâne exemplul clasic al felului în care interesele economice au fost puse înaintea sănătății publice. Încă din 2016, locuitorii cartierelor Chitila și Bucureștii Noi au reclamat mirosuri pestilențiale provenite de la groapa de gunoi Iridex Group Import Export SRL din Chiajna. Inspectorii Gărzii de Mediu au confirmat depășiri masive ale concentrației de hidrogen sulfurat, un gaz toxic asociat cu probleme respiratorii și cardiovasculare. În loc să fie suspendată, compania a primit amenzi simbolice – între 15.000 și 100.000 lei – și a continuat să opereze. Doar în 2021, Garda de Mediu a raportat 47 de sesizări legate de Iridex, dar niciuna nu a dus la închiderea temporară a depozitului. În 2022, firma a fost amendată din nou pentru „nerespectarea normelor de depozitare”, iar conducerea a contestat sancțiunea în instanță. Totul s-a stins în birocrație, iar mirosul persistă și azi, confirmând că aplicarea legii în domeniul mediului este o glumă proastă.

Problema devine mai gravă când anchetele arată că unii dintre cei care ar trebui să aplice legea o încalcă cu intenție. În Ilfov, fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu, Emil Grigore, a fost acuzat de conflicte de interese și trafic de influență, după ce firmele sale – Calipso Gef SRL și Calipso Logistic SRL – au transportat levigat de la groapa de gunoi Vidra, deținută de Ecorec SA, către alte locații unde a fost deversat ilegal. Dosarul a fost deschis de DNA, dar ulterior disjuns și trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, sub acuzații minore de fals și abuz în serviciu. Nimeni nu a fost condamnat. Grigore a rămas în sistem până aproape de pensionare.

Cazul său nu este izolat. În 2025, DNA a trimis în judecată 26 de persoane – comisari de mediu, funcționari ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani și reprezentanți ai unor firme private – pentru luare de mită și fals intelectual, acuzați că „au protejat interesele economice ale unor operatori care nu respectau legislația de mediu”. Printre inculpați, Liliana Popovici, comisar-șef adjunct la Garda de Mediu Botoșani, a fost acuzată de 11 fapte de luare de mită. Cazul arată că mecanismul corupției este același: unii controlorii devin parteneri de afaceri necinstite ai celor controlați.

La București, alte exemple de acest tip au ieșit la suprafață. În 2020, fostul comisar general al Gărzii de Mediu București, Viorel Glăman, a fost demis la presiunea publică după ce a fost acuzat de lipsă de acțiune în criza poluării. Demiterea a fost însă mai degrabă o operațiune de imagine – Glăman a fost mutat într-o altă funcție, iar problemele structurale au rămas. Subordonata sa, Simona Aldea, directoarea APM București, a fost criticată pentru raportări „necorelate” cu valorile reale măsurate de ONG-uri. Niciuna dintre aceste persoane nu a fost anchetată penal.

La periferia Capitalei, arderile ilegale continuă fără întrerupere. Zona Sintești, din comuna Vidra, a devenit simbolul haosului ecologic: cabluri arse pentru recuperarea cuprului, anvelope incendiate, deșeuri de construcții aruncate în câmp. Jandarmeria și Garda de Mediu organizează periodic „razie spectaculoase”, dar la o săptămână după… fumul reapare. Cauza? Lipsa de acțiune fermă concertată din partea tuturor instituțiilor statului responsabile, dar mai ales a urmărilor penale. Majoritatea celor prinși sunt sancționați contravențional, cu amenzi între 500 și 2.000 lei, pe care nimeni nu le plătește. Deșeurile provin din rețele de colectare controlate de intermediari care lucrează cu firme de reciclare fictive, iar profitul merge mai departe, în lanțuri economice paralele.

Sistemul instituțional este aproape de colaps. Pe scurt – nefuncțional. Garda de Mediu București are doar 40 de comisari pentru un oraș de 2,1 milioane de locuitori și un județ cu peste 2.000 de operatori de salubritate și construcții. Agenția pentru Protecția Mediului dispune de aparatură învechită și doar șase stații automate de măsurare a aerului pentru întreaga Capitală. Rețeaua independentă Aerlive, creată de ONG-uri, are peste 40 de senzori și oferă o imagine mult mai fidelă a realității. Diferența dintre ele nu este tehnică, ci politică: datele independente arată o criză permanentă, iar cele oficiale o „situație sub control”.

În paralel, proiectul „Centura Verde București–Ilfov”, promis de mulți ani, a rămas blocat între politrucii din Ministerul Mediului, Consiliul Județean Ilfov și Primăria Generală. Planul prevede interzicerea tăierilor comerciale în pădurile periurbane și transformarea lor în zone de protecție ecologică, dar nu există buget, nici cadru legal clar. În 2025, coaliția civică „Împreună pentru Centura Verde” a acuzat administrația că tergiversează proiectul, în timp ce autorizațiile de construcție în pădurea Băneasa continuă să fie eliberate.

Consecințele acestei nepăsări criminale sunt concrete și afectează tot mai multe persoane și familii din București. În ultimii cinci ani, studiile Institutului Național de Sănătate Publică au arătat că incidența bolilor respiratorii la copii a crescut cu 35%, iar numărul cazurilor de astm diagnosticat în București a depășit 80.000. Spitalele Marie Curie și Grigore Alexandrescu raportează o dublare a internărilor pentru afecțiuni respiratorii în perioadele cu episoade de fum.

În tot acest timp, statul continuă să mimeze acțiunea. Comisarii sunt puțini, bugetele mici, iar dosarele se prescriu. DNA investighează rar infracțiuni de mediu, iar când o face, dosarele sunt transferate către parchete locale, unde dispar. În schimb, conferințele de presă ale Ministerului Mediului anunță strategii, comitete, comiții și „planuri integrate”, fără rezultate suficiente.

Ambrozia și indiferența care ucide

La aceste probleme se adaugă o formă de poluare biologică aproape ignorată de autorități: ambrozia, planta alergenă care sufocă Bucureștiul în fiecare vară. În 2025, Direcția de Sănătate Publică a raportat o creștere cu peste 50% a cazurilor de rinite alergice și conjunctivite provocate de polenul de ambrozie față de media anilor precedenți. Medicii de familie estimează că peste 350.000 de bucureșteni prezintă anual simptome moderate sau severe – ochi iritați, tuse, respirație îngreunată, atacuri de astm !!!

Deși legea 62/2018 obligă primăriile să identifice și să elimine ambrozia de pe terenurile publice și private, aplicarea ei este aproape inexistentă. Primăria Generală și primăriile de sector nu au planuri integrate de combatere, amenzile se dau rar și doar formal. În 2024, Primăria Sectorului 3 a raportat „șase procese-verbale” pentru neînlăturarea ambroziei, în timp ce cartiere întregi – Titan, Berceni, Colentina – erau acoperite de vegetație alergenă la marginea drumurilor și pe terenuri virane.

Responsabilitatea este pasată între instituții: Garda de Mediu spune că verifică doar atunci când este sesizată, Direcția de Sănătate Publică spune că nu are competență, iar primăriile spun că „nu au personal suficient”. Între timp, costul medical al acestei neglijențe crește – alergologii avertizează că ambrozia poate agrava bolile respiratorii cauzate deja de poluarea urbană, formând un cerc vicios între praful toxic și alergenii naturali. Bucureștiul devine astfel singura capitală europeană unde aerul este periculos de respirat chiar și atunci când nu e fum în atmosferă.

Societatea civilă, singura care face ceva concret

ONG-urile de mediu și grupurile civice au devenit singura contrapondere credibilă la apatia instituțională. Platforma Ecopolis, care administrează rețeaua Aerlive, publică în timp real nivelurile de poluare și le corelează cu datele medicale. În 2023, Ecopolis a lansat raportul „Aerul din București ucide în tăcere”, care arăta că locuitorii Capitalei pierd, în medie, 1,8 ani din speranța de viață din cauza calității aerului. În 2024, organizația a depus o plângere formală la Comisia Europeană, acuzând România că nu respectă directivele europene privind calitatea aerului.

Funky Citizens și Declic au inițiat campanii de presiune pentru monitorizarea transparentă a datelor și publicarea măsurătorilor independente pe site-urile guvernamentale. Declic a lansat o petiție adresată Ministerului Mediului, semnată de peste 120.000 de oameni, prin care se cere montarea de camere video la toate gropile de gunoi și publicarea online a sancțiunilor aplicate.

Bankwatch România, organizație specializată în politici de energie și mediu, a publicat în 2025 un raport care arată că poluarea industrială din jurul Bucureștiului – inclusiv termocentralele ELCEN și CET Sud – contribuie semnificativ la depășirile de PM10 și dioxid de sulf, în special în zilele fără vânt. Raportul arată că autoritățile române nu au solicitat finanțări europene disponibile pentru modernizarea filtrelor, deși acestea ar fi fost eligibile prin Fondul pentru Tranziție Justă.

Astfel de organizații private au suplinit practic unele din funcțiile de supraveghere ale statului. Ele au creat platforme de raportare a poluării, au testat independent calitatea apei și a aerului, au depus plângeri penale, au organizat conferințe și campanii publice. În lipsa lor, episodul din Pantelimon sau scandalurile Iridex și Sintești ar fi rămas fără urmă în spațiul public.

Dar activismul civic are limite. ONG-urile nu pot aplica sancțiuni și nu pot obliga instituțiile să reacționeze. Statul român continuă să se apere în fața Comisiei Europene cu argumentul că „au fost luate măsuri”, deși poluarea se agravează anual. România riscă o nouă procedură de infringement pentru ne-îndeplinirea obligațiilor privind calitatea aerului – una dintre cele mai costisitoare din istoria UE, estimată la peste 30 de milioane de euro în penalități.

În lipsa transparenței, Bucureștiul devine o capitală care respiră minciuni. Aerul este doar simptomul, cauza este corupția politică și complicitatea administrativă și instituțională. Când senzorii oficiali arată „verde”, iar cetățenii se sufocă, nu este vorba despre o eroare de măsurare. Este vorba despre o formă vicleană de ascundere a realității.

Ce este de făcut?

Transparență totală asupra datelor de mediu – toate valorile senzorilor oficiali și independenți trebuie publicate în timp real, în format deschis, de exemplu sub supravegherea unui consiliu civic de mediu.

• Schimbare din temelii la Garda de Mediu și APM – comisarii trebuie să aibă independență operațională, salarii competitive și obligația de a raporta public – lunar – toate controalele.

• Digitalizarea inspecțiilor – toate controalele trebuie înregistrate cu camere corporale și geolocalizare, pentru a elimina corupția și „vizitele fictive”.

• Supraveghere video și trasabilitate a deșeurilor – gropile de gunoi și firmele de salubritate să fie monitorizate prin camere și GPS obligatoriu, iar datele să fie accesibile online.

• Parteneriat instituțional cu societatea civilă – ONG-urile să fie integrate formal în consiliile consultative ale Ministerului Mediului.

• Modificări legislative – de exemplu, Parchetul să aibă obligația legală de a se autosesiza în cazuri flagrante de poluare dovedită.

Aceste măsuri nu sunt idealuri teoretice. Ele reprezintă condiția minimă pentru ca Bucureștiul să iasă din cercul vicios al corupției și al poluării cronice.

O posibilă propunere revoluționară

Dacă ansamblul de măsuri de mai sus nu vor da rezultate, oare nu ar trebui să ne gândim chiar la externalizarea / privatizarea unor funcții exercitate în prezent ineficient de diverse instituții de stat, devenite complice cu unii autori ai poluării ? Mai concret, să fie învestite, prin lege, cu anumite puteri de aplicare a legii (precum efectuarea de controale, aplicarea de sancțiuni descurajatoare, sesizarea automată a Parchetului, dacă e cazul) diverse organizații private (ONG-uri) formate din voluntari de bună credință ?