plânge de foame, doarme în frig și părăsește școala devreme

Articol publicat pe Digi24, în data de 20 Octombrie 2025

Potrivit Eurostat (2024), în România, peste o treime dintre copii trăiesc în gospodării expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială (cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană). Practic, peste un milion de copii trăiesc într-o formă de precaritate care le afectează profund dezvoltarea. Conform unui raport din 2019 al Salvați Copiii și Unicef, peste 150.000 copii români mergeau seara la culcare flămânzi.

            Astfel de cifre sunt cutremurătoare pentru orice om cu bun simț. Nu și pentru vechii politicieni, care au dus România pe buza prăpastiei, din punct de vedere al sentimentului de dreptate și solidaritate.

România traversează de mai mulți ani o criză tăcută în ceea ce privește protecția și dezvoltarea copiilor. Deși fiecare guvern a afirmat că „viitorul copiilor” reprezintă o prioritate, cifrele arată constant contrariul. Țara se menține printre statele cu cele mai ridicate niveluri de sărăcie infantilă, abandon școlar și mortalitate infantilă din Uniunea Europeană, iar politicile publice dedicate copiilor continuă să fie fragmentate și reactive, iar nu preventive, coordonate și comprehensive.

Datele Eurostat pentru 2024 confirmă că România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din UE, de exemplu 16,8% în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani, aproape dublu față de media europeană de 9,3%. Acest procent ilustrează nu doar dificultățile economice cu care se confruntă multe familii, mai ales cele din mediul rural, ci și slăbiciunea sistemului public educațional, care nu reușește să asigure transport școlar, consiliere, programe de sprijin și condiții adecvate pentru participare constantă.

La nivel politic, responsabilitatea pentru acest dezastru aparține în principal președinților și prim-miniștrilor României, alături de liotele lor de miniștri și alti oficiali responsabili conform legii.

În zona educației timpurii, România continuă să înregistreze o participare scăzută la grădiniță și creșă. În 2022, doar 74,8% dintre copiii între 3 ani și vârsta de școlarizare obligatorie erau înscriși în sistemul de educație timpurie, în timp ce media Uniunii Europene depășea 90%. Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a inclus și obiective ambițioase privind construcția de noi creșe, însă multe proiecte sunt întârziate. La Cluj-Napoca, de exemplu, în vara lui 2024, peste 650 de copii au rămas fără loc în creșele publice, deși primăria anunțase extinderi și proiecte noi. În București, în special în sectoarele cu densitate ridicată, cererea de locuri în creșe depășește constant oferta. În aceste condiții, părinții recurg la soluții informale, iar mamele se văd adesea nevoite să renunțe temporar la locul de muncă, cu efecte directe asupra veniturilor familiei și șanselor de integrare profesională.

Sărăcia afectează profund viața copiilor din România. Conform datelor Institutului Național de Statistică, 27,9% din populație se afla în 2024 în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar proporția copiilor expuși era și mai mare, de 33,8%. Organizația World Vision arată că aproape jumătate dintre copiii din mediul rural trăiesc în gospodării care abia își pot acoperi cheltuielile lunare, iar accesul lor la educație, alimentație sănătoasă și îngrijire medicală este foarte limitat.

Pe lângă limitările sprijinului financiar, serviciile sociale destinate copiilor rămân insuficiente și inegal distribuite. România are aproximativ 20.000 de lucrători sociali, potrivit UNICEF, însă rețeaua este concentrată în mediul urban, în timp ce sute de comune nu dispun de personal de specialitate. În numeroase localități, serviciile publice de asistență socială funcționează mai degrabă formal, fără personal complet sau cu resurse minime. Lipsa echipelor de intervenție comunitară face ca multe cazuri de abuz, neglijare sau abandon să rămână neraportate, iar prevenția este aproape inexistentă.

Sistemul medical contribuie, la rândul său, la perpetuarea vulnerabilității. Mortalitatea infantilă, unul dintre cei mai importanți indicatori ai stării de sănătate publică, a crescut în 2024 la valori estimate între 6 și 6,4 decese la mia de născuți vii, potrivit Macrotrends, menținând România printre țările cu cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană.

Cauzele acestor probleme sunt recurente. Printre cauzele la nivel administrativ se numără acestea:

-Serviciile esențiale pentru copii – educația, sănătatea și asistența socială – sunt subfinanțate, fragmentate și dependente de capacitatea administrativă locală;

-În mediul rural, unde nevoile sunt cele mai mari, rețelele de sprijin sunt incomplete;

-Programele naționale, precum cel pentru reducerea abandonului școlar (PNRAS), întâmpină dificultăți de implementare din cauza birocrației și a lipsei de personal calificat în școli și administrațiile locale;

-În același timp, investițiile structurale, de la creșe la transport școlar, avansează lent, afectate de multe ori de proceduri complexe de achiziții și de lipsa planificării pe termen lung;

–Exemplul recent al microbuzelor cumpărate la prețuri mult umflate de diverse autorități locale cu fonduri din PNRR arată, încă o dată, risipa uriașă a unora din fondurile publice alocate.

Analiza datelor arată că România suferă și de insuficiența resurselor, dar și de risipa unora dintre resursele alocate, de lipsa prioritizării și a coordonării. Fondurile europene pentru infrastructura educațională, sănătatea comunitară și servicii sociale există, dar sunt absorbite lent și neuniform iar uneori risipite iresponsabil. În schimb, programele de prevenție, consiliere parentală și incluziune comunitară primesc atenție limitată. Instituțiile centrale – Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii – au responsabilități distincte, însă lipsa unui mecanism de coordonare interministerială, sub autoritatea Prim-ministrului, face ca politicile pentru copii să rămână dispersate și, deci, ineficiente.

Perspectivele pentru următorul deceniu depind de modul în care aceste domenii vor fi tratate ca o prioritate națională reală, nu doar ca un subiect de campanie electorală sau spectacole mediatice, uneori. Reducerea sărăciei infantile, creșterea participării școlare și îmbunătățirea sănătății materno-infantile necesită planificare pe termen lung, coordonare, investiții susținute și evaluare permanentă a rezultatelor. În absența acestor măsuri, România riscă să repete același ciclu al promisiunilor fără rezultate, în timp ce generațiile tinere continuă să plece din școală prea devreme, să trăiască în condiții precare și să fie dezamăgite de un stat care nu reușește să le ofere șanse reale de dezvoltare.

Cea mai mare și dureroasă problemă ?

Lipsă unei viziuni politice ferme, asumate și aplicate consecvent de la cel mai înalt nivel al statului, pentru a sprijini copiii și tinerii României, familile care doresc să aibă copii și mamele singure.

Ce propunem noi, dinspre societatea civilă?

Propunem ca Președintele Nicușor Dan și Prim-Ministrul Ilie Bolojan să declare CRIZA DEMOGRAFICĂ DREPT O URGENȚĂ NAȚIONALĂ și să facă, în mod concret și real, o prioritate din susținerea nașterii și creșterii de copii români în România.

Dintr-o astfel de asumare politică la cel mai înalt nivel în stat, se pot desprinde politici publice detaliate, măsuri legislative și administrative coerente, concrete și coordonate unitar, de la nivelul conducerii puterii executive, în beneficiul copiilor și tinerilor României.

Statul român trebuie ca, măcar acum, în ceasul al 12-lea, să își facă datoria față de poporul român, conform Constituției, care prevede foarte clar următoarele:

-la art. 47, Nivelul de trai: Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent;

-la art. 49, Protecția copiilor și a tinerilor: Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.

            Oare cei peste 70% din tinerii români care dispuși să plece din România pentru venituri mai mari au senzația că politicienii români actuali asigură respectarea obligațiilor statului român față de ei? E o întrebare retorică, desigur …