Articol publicat în Libertatea, în data de 27 Octombrie 2025.

Dintre toate atribuțiile ce-i revin președintelui României potrivit Constituției, de departe cea mai importantă este aceea de a fi comandantul forțelor armate (art. 92 alin. 1). 

Având în vedere circumstanțele excepționale în care a fost ales in extremis dl Nicușor Dan pe 18 mai 2025, de aproximativ 6,16 milioane de români (după ce pe 4 mai 2025 abia fusese votat de aproximativ 1,97 de milioane de electori), considerăm că actualul președinte are obligația de a lucra cât mai mult cu poporul român și pentru popor (ca să parafrazăm un pic celebrul discurs de la Gettysburg al marelui președinte american Abraham Lincoln).

Mai concret, când vine vorba de elaborarea noii strategii naționale de apărare a țării, care ar trebui prezentată Parlamentului, de dl președinte Dan, până la data de 26.11.2025 (conform art. 4 din Legea planificării apărării nr. 203/2015), sperăm că dl Dan nu are în vedere o nouă strategie de apărare națională scrisă între patru pereți, în tăcere (sau chiar pe ascuns de ochii poporului român), de câțiva funcționari publici care își dau singuri girul. 

România sinceră, patriotică și competentă nu poate fi exclusă de niște birocrați (oricât de bine intenționați/competenți tehnic) din propria apărare!

Într-o democrație sănătoasă, strategia națională de apărare ar trebui să fie elaborată împreună și în consultare transparentă și efectivă (nu pur formală) cu societatea, pentru că de ea depinde cu adevărat succesul acelei strategii (iar nu doar de câteva zeci/sute de mii de cadre militare active, oricât de bine pregătite ar fi acestea).

Iar dacă un președinte ales pe valul unei treziri civice (precum cea din 18 mai 2025) uită exact de civismul care l-a consacrat, problema nu mai este doar una politică – este una de principiu. Nicușor Dan, matematicianul ajuns președinte al României, a fost așteptat (de mulți dintre cei care l-au votat) să fie garantul onestității, transparenței și competenței. Astăzi, pare mai degrabă prizonierul propriei tăceri sau, mai grav, al unei ciudate rătăciri…

De cinci luni, o parte din România onestă așteaptă noua strategie națională de apărare. Ea s-a dovedit importantă în ultimele decenii mai ales atunci când în astfel de documente s-au strecurat, uneori, diverse formulări (mai mult sau mai puțin clare), pe care unii au încercat să le folosească (mai degrabă abuziv) pentru a restrânge exercițiul unor drepturi și libertăți ale cetățenilor români, într-o manieră neprevăzută explicit de Constituție. 

În locul unui draft inteligent, care acum ar fi trebuit să fie deja în analiză și dezbatere publică, azi avem doar declarații vagi și un decor de ambiguități. Ni se vorbește, generic, despre „războiul hibrid” și „o societate rezilientă”, dar publicul nu știe exact cine a fost consultat, cum sunt definiți concret astfel de termeni, ce direcții strategice sunt propuse sau care e viziunea asupra apărării României într-o lume care fierbe. 

Nu există azi vreun proces de dezbatere publică, nu s-a organizat nicio dezbatere de idei (măcar incipientă) cu universități, institute de cercetare, ONG-uri, think-tank-uri, jurnaliști sau asociații de rezerviști. Practic, societatea civilă a fost scoasă din ecuația securității naționale – o ironie amară pentru un președinte care a venit la Cotroceni ca simbol al ei.

Să nu ne amăgim: dacă nu se schimbă actuala traiectorie imprimată de la Palatul Cotroceni pe acest subiect, excluderea deliberată din dezbatere a vocilor independente și cu bun simț civic nu este o simplă scăpare! Ea poate fi văzută ca o tentativă netransparentă de preluare a puterii în stat de către o echipă de consilieri din spatele președintelui Dan.

O strategie scrisă în absența dezbaterii publice oneste (nu mimate) poate ajunge să fie un banal text steril, fără legitimitate, fără aderență socială, fără conștiință democratică. 

În 2015 și 2020, chiar și administrații mai rigide (sub conducerea mult prea netransparentului președinte Iohannis) au făcut un minim efort de consultare publică. În 2025, în schimb, noul președinte, autoproclamat apărător al onestității, pare a se închide într-o fortăreață birocratică.

În acest context creat de dl Dan, e normal să apară critici tot mai multe dinspre mulți votanți ai săi din 18.05.2025. În ultimele luni, președintele a fost acuzat de ezitări grave în momente de criză. Declarațiile inițial confuze despre dronele rusești intrate pe teritoriul României s-au transformat în exerciții mediatice de minimalizare. Când aliații vorbeau despre „amenințări clare la adresa flancului estic”, Cotroceniul spunea că „nu există niciun motiv de îngrijorare”. Când Europa vorbea despre război informațional, România oficială părea să se mulțumească cu un zâmbet rece și un „vom analiza”. 

Această incoerență, dublată de menținerea în funcție a unui consilier prezidențial fără experiență cunoscută public în domeniul securității naționale (ci în alte domenii conexe, precum diplomația), ridică întrebarea legitimă: oare cât înțelege președintele Dan din ce înseamnă apărarea națională în 2025?!

O strategie de apărare de succes în aceste vremuri complicate nu înseamnă doar tancuri, avioane, bugete, alianțe. Ea înseamnă mai ales coeziune socială, educația publicului larg, competențe digitale, formarea unei gândiri critice ca linie de rezistență contra manipulărilor, încredere între stat și cetățeni (premisă sine qua non a solidarității între societate și stat). 

Mai înseamnă să definim împreună ce vrem să apărăm (precum modul nostru de viață, libertatea, averea materială acumulată pe teritoriul României), nu doar cum. Societatea civilă ar fi adus exact această dimensiune – umană, independentă, lucidă, critică, de bun simț. În locul ei, avem un monolog prezidențial și e posibil să ne alegem cu un nou text redactat mai degrabă pentru a fi arătat partenerilor externi, nu neapărat pentru români.

O Românie care nu-și consultă și nu implică emoțional și rațional cetățenii în definirea propriei apărări poate ajunge o țară în care poporul nu mai știe ce are de apărat. O strategie impusă de sus, oricât de „corectă” tehnic, nu va avea nici credibilitate, nici forță morală. 

Într-un moment în care Federația Rusă sapă cu succes în fisurile democrațiilor pentru a le transforma în adânci prăpăstii, cea mai mare vulnerabilitate a noastră nu e o dronă căzută din cer, ci tăcerea și aparenta rărăcire a unui președinte care pare să fi uitat să întrebe și poporul ce înseamnă, pentru el, siguranța și securitatea.

România are nevoie de o strategie cu oameni, nu peste oameni. Elaborată cu transparență, nu cu opacitate. Cu participare populară, nu cu obediență și cu eternul „Să trăiți, șefu!”.  

Fără a urma astfel de principii democratice elementare, apărarea națională va deveni, în cel mai bun caz, o simplă sintagmă birocratică într-o țară a cărei conducere, cu reflexe comunistoide, crede că securitatea națională nu poate exista fără tăcere.