Președintele Nicușor Dan să repare urgent relația cu SUA, sau să plece acasă! 

Articol publicat în Libertatea, în data de 31.10.2025

Progresul României și bunăstarea în creștere a multor români în ultimele decenii s-a datorat, într-o anumită măsură, umbrelei de securitate pe care ne-a oferit-o relația specială (denumită parteneriat strategic) cu Statele Unite ale Americii. La construcția acestei relații au lucrat mulți români, iar unii compatrioți ai noștri și-au dat chiar viața pe câmpuri de bătălie din Afganistan și Irak, pentru a construi o relație de încredere pe termen lung între țările noastre.

Așadar, nu putem rămâne în tăcere, văzând eșecul evident și incredibil al actualei administrații de la București, în relația cu actuala administrație de la Washington!

            Mulți dintre cei foarte prezenți în studiourile TV s-au grăbit să înjure actualii lideri politici de la Casa Albă. Mai grav este că administrația Dan-Bolojan a făcut mai multe numiri în funcții cheie ale unor oameni, valoroși de altfel și cu certe realizări profesionale, care și ei s-au grăbit în diverse momente, în acest an 2025, să jignească președintele și/sau vicepreședintele SUA, aleși democratic de majoritatea poporului american pe 5 noiembrie 2024. Fostul ambasador american la București, dl. Adrian Zuckerman, a fost foarte explicit în a le traduce liderilor de la București semnificația politică, la Washington, a unor astfel de numiri…

Ca să fie clar: zecile de milioane de americani, care au votat conform Constituției americane, aveau dreptul de a-și alege președintele și vicepreședintele fără să-i consulte pe acești concetățeni ai noștri! Interesul nostru vital de securitate națională ne obligă să respectăm orice alegere democratică a poporului american, indiferent că ne place sau nu!

Personal, am avut șansa de a interacționa și chiar de a lucra apropiat cu mulți americani în cariera mea de aproape 30 de ani. Am învățat despre ei câteva lucruri, precum:

Americanii nu pot fi luați de proști, chiar dacă uneori li se pot părea superficiali unora. Dacă nu ar fi fost foarte inteligenți, nu ar fi condus lumea în ultimul secol. Te amăgești dacă ți se pare că le poți spune în față una, dar să faci alta pe la spate, iar ei să nu se prindă.

Americanii sunt direcți în exprimare (straight-forward) și apreciază când au de a face cu oameni sinceri, care le spun cinstit ce cred (no bullshit).

Americanii nu apreciază slugile și comportamentele lipsite de demnitate! Din contră, îi respectă și apreciază pe cei care se luptă pentru propriile interese, uneori chiar în adversitate cu americanii. Le place să dezvolte relații de tip win-win, dar, evident, dacă vin la ei niște proști care le oferă gratis tot, e normal să primească astfel de cadouri. A se vedea, de exemplu, marea diferență între negocierea Poloniei cu SUA pentru off-set în achizițiile de zeci de miliarde de Euro de armament american (mult mai mari decât cele românești) și cum au procedat regimurile politice de la București în ultimele decenii…

Americanii au un pragmatism accentuat, cu ei trebuie vorbit la concret și trebuie să li se facă foarte clar ce au de câștigat într-o relație (what’s in it for them).

SUA sunt cea mai mare putere militară, economică și politică a planetei și nu a fost o întâmplare că au câștigat primul război mondial, al doilea război mondial precum și războiul rece cu URSS (cea denumită plastic “Imperiul Răului” de către marele președinte american Ronald Reagan). Ca urmare a acestei ultime victorii americane de la finalul secolului trecut, generația noastră a avut șansa să guste libertatea din anii ’90, iar ulterior, România a fost primită în UE și NATO, cu toate beneficiile istorice aferente.

Din păcate, noi, în România, nu prea înțelegem America… Dacă te uitai la ce se întâmpla în societatea americană, nu erau chiar așa de mari surprize victoriile lui Donald Trump din 2016 și 2024. Totuși, mulți din elita noastră au părut a fi fost luați prin surprindere, ceea ce spune multe despre ei…

Declarațiile vicepreședintelui SUA de la Munchen din februarie 2025 și ale secretarului pentru apărare, Pete Hegeseth, din Polonia, în  mod evident, nu au fost luate în serios la București…

Decizia anunțată oficial și public zilele trecute de a fi retrași parte din soldații americani din România are, în primul rând, o semnificație politică și un probabil viitor impact economic negativ asupra noastră.

Eram deja într-o zonă de risc privind finanțarea cheltuielilor publice, a deficitului bugetar uriaș și a datoriei în creștere, acum este probabil că lucrurile vor deveni mai complexe, pentru că anumiți investitori nu vor mai aduce bani în țara noastră după acest anunț al SUA, iar anumiți finanțatori vor fi mai exigenți în a finanța România.

România nu are de ales: trebuie să ne asumăm geografia și istoria, cu bune și cu rele! Asta înseamnă, printre altele, că, atunci când ai un vecin atât de puternic militar cum este Federația Rusă, care în ultimele două decenii a reluat politica imperialistă de expansiune, nu îți poți permite să îți scape printre degete relația cu prima super-putere a lumii, SUA!

Ce este de făcut urgent?

Demiterea imediată a ministrului Afacerilor Externe, a ministrului Apărării Naționale și ambasadorului României la Washington! Nu se poate ca, din elita noastră politică, să nu fie nimeni făcut răspunzător pentru incapacitatea actualei administrații de la București de a relansa relația cu SUA! Americanii numesc asta accountability.

-Numirea în aceste funcții a unor patrioți onești (cu fapta, nu doar cu vorba), competenți, cu școală făcută pe bune, fără interacțiuni suspecte în trecut cu Federația Rusă, cu ceva experiență profesională relevantă și care să nu fi jignit public actualii lideri americani de la Casa Albă! Nu e suficient să fi fost ONG-ist sau coleg/prieten cu actualul locatar de la Cotroceni pentru a ocupa astfel de funcții de importanță majoră în statul român, în actualul context istoric!

-Având în vedere că ACUM au loc negocieri de importanță maximă între SUA și Federația Rusă, care este probabil să afecteze și România, dacă dl. Nicușor Dan nu este în stare să ia imediat astfel de decizii evident necesare, atunci el însuși trebuie să-și dea demisia, pentru a se organiza noi alegeri prezidențiale!

Unul dintre cei mai de succes autori americani de leadership din ultimele decenii, Jim Collins (autorul unor cărți foarte apreciate, precum Good to great și Great by Choice), a demonstrat clar că unul din principiile de bază care trebuie aplicate de un lider de succes este to get the right people on the bus and the wrong people off the bus. Adică să fie numiți și menținuți în funcții oamenii potriviți la locul potrivit!

Poate vreunul dintre cei care-l consiliază pe dl. Dan reușește să-i explice astfel de chestiuni elementare, în interesul poporului român…