Pentru un plan de țară (continuare)

După ce am fost martor ocular alaltăieri la ce înseamnă concret, în stradă, dezbinarea incredibilă a românilor, la sărbătoarea Unirii Principatelor de la Focșani, insist pe prima idee care cred că ar trebui să stea la baza unui plan de țară pentru România noastră: ROMÂNIA ARE NEVOIE DE UNIREA ROMÂNILOR!

Pentru un plan de țară

În urmă cu peste 4 luni, dl. Președinte Nicușor Dan a declarat cu seninătate, ca un oarecare agent constatator, că România nu are un plan/proiect de țară de prea mulți ani.

Justiția fără dreptate

În ultimii 22 de ani, justiția și una din componentele sale, anti-corupția, au fost, pe rând sau împreună, printre temele principale ale agendei publice din România. Principalii actori ai spectacolelor mediatice livrate periodic poporului român, cu aceste teme centrale, au fost prea puțin percepuți ca fiind animați de dorința sinceră și primordială de a servi interesul public.

Trump bate șaua. La București pricepe cineva ceva ?

Încă nu am cunoscut vreun om care să fi lucrat în sistemul național de apărare și care să fie de părere că, în acești ani, România se poate apăra contra unei Federații Ruse tot mai agresive, fără sprijinul Statelor Unite ale Americii (SUA). Sâmbătă, 3 ianuarie 2026, SUA au făcut o demonstrație de forță fără precedent în ultimii 36 de ani, arestând președintele Venezuelei și pe soția sa, luați din reședința oficială din Caracas, unde erau probabil păziți de forțele armate ale Venezuelei. În plus, în conferința de presă din 3.01.2026, mesajele date de conducerea SUA au fost clare, în sensul forțării Venezuelei să se supună față de interesele vitale americane (de securitate și economice).

Eșecul președintelui Nicușor Dan ar fi eșecul României 

Mă număr printre cei peste 4,2 milioane de români care nu l-au votat pe Nicușor Dan pe 4.05.2025, ci doar pe 18.05.2025. Atunci am considerat că era de datoria mea, ca simplu cetățean, să nu las țara pe mâna celor care amenință oamenii cu jupuirea în public și cu agresarea sexuală. Pe mine dl Dan nu mă poate dezamăgi, pentru că nici nu m-a amăgit. Ca bucureștean, știam ce înseamnă capacitatea managerială a dlui Dan. Am trăit pe pielea mea, în cei aproape 5 ani de mandat al său la Primăria Generală a Municipiului București, roadele nepriceperii sale, precum traficul și poluarea tot mai ucigătoare, aleile din Herăstrău tot mai pline de gropi etc.

După 36 de ani, ne paște o nouă înfrângere a României în fața Rusiei?

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, ieșirea sutelor de mii de români în stradă contra regimului Ceaușescu a fost unul dintre cele mai înălțătoare momente din istoria poporului român. Aceea a fost ultima Revoluție a poporului român pentru libertate și demnitate! Citeşte întreaga ştire: După 36 de ani, ne paște o nouă înfrângere a României în fața Rusiei? 

Golirea României de români este realizată și prin corupția din justiție

După 36 de ani de democrație și libertate (atât cât am reușit să le avem), s-a ajuns la „performanța” ca 70% din tinerii români să vrea să plece din România, conform studiilor sociologice publicate în ultimele luni. Părinții și bunicii care s-au chinuit să crească măcar un copil știu emoția pe care o trăiești când copilul îți spune că pleacă, din cauza injustiției sociale, a corupției nepedepsite la care ei nu vor să fie parte, a locurilor de muncă foarte prost plătite la început de carieră pentru cei care nu intră în mecanismele sociale corupte (de exemplu, cei care nu caută angajări la stat pe pile), a aerului poluat pe care nu-l pot respira etc.

Democrația fără popor e ca țeava de apă fără apă!

Duminică seara am avut răbdarea de a mă uita la televizor după orele 21.00, când se comentau rezultatele alegerilor parțiale pentru primarul general al municipiului București. Festivismul unora și laudele la adresa echipei Bolojan – Ciucu ignorau niște cifre dureroase: de exemplu, peste 88% din bucureștenii cu drept de vot nu i-au acordat încredere prin vot dlui Ciprian Ciucu!

Alături de femeile românce

Copil fiind, am auzit de multe ori în locurile unde am crescut, din partea unor bărbați, vorba păcătoasă: e bine să bați femeia și când nu e clar pentru ce, pentru că știe ea de ce.