Despre apărarea României, pe bune, adică fără ipocrizie

Articol publicat în Libertatea, pe data de 13 Octombrie 2025

Ne dorim să mai avem o țară pe care să o numim acasă”, unde să trăim liberi, unde să ne creștem copiii și nepoții așa cum credem că e sănătos (nu așa cum vor diverși alții să ne impună), unde opinia noastră să mai conteze măcar din când în când (atunci când votăm)? Dacă răspunsul este DA, atunci e momentul ca noi, cetățenii (we, the people) să încetăm să mai acceptăm inepții și minciuni de la unii trecători, temporar, pe la vârful statului român.

O cronologie recentă a ridicolului

  • După ce, în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2025, 19 drone rusești au pătruns în spațiul aerian polonez (ele fiind doborâte în diverse locații), dl. Nicușor Dan, Președintele României, a declarat, în 10 septembrie 2025, că România este pregătită pentru un eventual astfel de incident. 

Jurnalist: Avem proceduri similare cu ale Poloniei pentru a acționa similar într-o situație asemănătoare? 

Nicușor Dan: Da, în urma legii pe care Parlamentul a dat-o, dacă nu mă înșel, în martie, și a procedurilor ulterioare din CSAT, procedurile sunt gata. [ … ] România este pregătită și oamenii nu trebuie să fie îngrijorați”.

  • Dl. Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării Naționale a României, a declarat duminică, 13 septembrie 2025 la Prima TV, că nu există vreun semnal că Federaţia Rusă ar putea ataca un stat membru NATO: „Nu este niciun semnal. Există şi în spaţiul public îngrijorări, însă nu este nimic clar că asta se va întâmpla. Eu personal cred că Rusia nu va ataca un stat NATO pentru că avem articolul 5 al NATO, această umbrelă de protecţie extraordinar de bună pentru fiecare dintre noi. Când ataci un stat NATO, toate statele NATO vor intra practic alături de statul respectiv în război cu Rusia şi Rusia nu poate să ducă în război cu NATO”.
  • În data de 13 septembrie 2025, o dronă a Federației Ruse „a orbitat timp de aproximativ 50 de minute”, într-o zonă cuprinsă între nord-est de Chilia Veche și sud-vest de Izmail (situat în Ucraina), potrivit MApN. Drona a ieșit din spațiul aerian românesc, conform MapN, în dreptul localității Pardina (în apropierea Izmailului), îndreptându-se către Ucraina. Pe parcursul plimbării sale de voie prin spațiul aerian românesc, drona a fost escortată de avioane de vânătoare românești și ale aliaților, care au ținut-o sub observație.
  • În data de 14 septembrie 2025, ambasada Federației Ruse la București a declarat public că „Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spațiul aerian al țării și s-a grăbit să anunțe că ar fi vorba de o dronă rusească. În acest sens, pe 14 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a-i transmite «protestul ferm» al autorităților române.”
  • În data de 15 septembrie 2025, dl. Președinte Nicușor Dan a declarat, la Antena3, că „Eu nu am informația asta, pentru că avea ceva înauntrul ei care… nepunând mâna pe ea, nu putem ști ce avea înăuntru.”. Răspunsul d-lui Dan fost dat la întrebarea adresată de una dintre cele mai cunoscute voci ale Antenei 3, dl. Mircea Badea, dacă respectiva dronă avea la bord echipament de spionaj sau armament.
  • În interviul dat Euronews România în data de 9 octombrie 2025, dl. general Gheorghiță Vlad, Șeful Marelui Stat Major al Armatei României, a declarat că „Din analizele noastre, este puțin probabil ca Federația Rusă să declanșeze un atac asupra unui stat NATO, dar nu este exclus și noi, ca militari, nu putem să excludem toate variantele.” Deci opinia unui militar de carieră serios, cu școala pe bune făcută la timpul ei, este diferită pe ici pe colo (mai exact prin punctele esențiale) de a politrucului pafarist, ministrul Apărării Naționale, care declara public în 13.09.2025 la Prima TV că el personal credea că “Rusia nu va ataca un stat NATO”.

Câteva întrebări de bun simț

  1. Dl. Președinte Dan a făcut declarațiile de mai sus de capul lui, sau ca urmare a sfaturilor primite de la dl. Cristian Diaconescu, consilierul pe Securitate Națională de la Cotroceni? Dacă le-a făcut la sfatul d-lui Diaconescu, din cauza acestor sfaturi s-a anunțat public zilele trecute că acesta din urmă va pleca de la Cotroceni? Sau care sunt motivele unei astfel de despărțiri?
  2. Dl. Președinte Dan are de gând să numească un nou consilier competent, onest și patriot în această funcție atât de importantă, sau unul cam de aceeași teapă (nota bene, nu țeapă!) cu dl. Orban Ludovic?
  3. Dl. ministru al Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, crede că poate exista vreo legătură între calitatea diplomei sale de studii universitare (obținută în 1999 de la faimoasa Universitate Bioterra, oarecum în stil ciolacian) și inteligența declarației sale din 13.09.2025, urmate imediat de vizitarea spațiului aerian românesc de o dronă rusească?
  4. Dl. general Vlad a punctat foarte bine în interviul din 9.10.2025 nevoia ca populația României să fie pregătită pentru apărarea țării. Noi, românii care au ales să nu plece din țară în pofida conducerii ei în ultimii peste 35 de ani de către prea mulți politruci inepți și/sau trădători de neam, categoric vom apăra România în cazul unui atac străin, evident gratis și din patriotism!  Dar întrebarea pentru dl. general Vlad este dacă militarii care se pensionează la vârste de aproximativ 50 ani (sau chiar mai tineri…) vor împărți pensiile lor așa-zise speciale cu camarazii lor care s-au pensionat mai devreme, cu pensii mult mai mici, deși au servit aceeași patrie (unii dintre aceștia din urmă, poate, cu mai mult merit)? Post scriptum – întrebarea pentru dl. general Vlad este retorică, desigur…

Ce propunem concret noi, dinspre societatea civilă?

            Nu ne pricepem la tipurile de armament de care are nevoie armata română pentru a face față la noile tipuri de război ale secolului 21, dar constatăm câteva chestii simple, de exemplu am luat act cu toții despre cum a blocat Ucraina uriașa flotă a Rusiei la Marea Neagră (uriașă comparativ cu a României), fără să fi investit sume foarte mari de bani într-o flotă similară.

  1.  Propunem aplicarea principiului de bun simț al poporului român: omul potrivit la locul potrivit”. Adică numirea de urgență în funcții de mare responsabilitate (precum cea de ministru al Apărării Naționale, cea de consilier prezidențial pentru Securitate Națională) a unor patrioți competenți, cinstiți, cu scoală făcută pe bune, adică absolvenți ai unor universități serioase și, dacă nu cerem prea mult, după căderea comunismului (adică după 1989).
  2. Propunem demnitarilor români să fie foarte atenți la ce declară, pentru a nu mai expune România la ridiculizare dinspre Federația Rusă, precum s-a întâmplat în tristele zile de 13-14 septembrie 2025.
  3. Mai propunem revizuirea de urgență a legislației care permite pensionarea profesioniștilor din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice mai devreme de vârsta standard de pensionare. În același timp (deci concomitent cu intrarea în vigoare a acestei legi), propunem creșterea remunerării muncii acestor profesioniști în serviciul activ al României, adică să fie mult mai bine plătiți pentru munca lor (după cum poate bugetul public național), fără să fie încurajați să plece la pensie și odihnă prematură printr-un sistem de pensionare complet bolnav.

            Să fie clar: legislația în vigoare în acest domeniu a fost un act de trădare națională din partea acelor capi ai regimului de tristă amintire Iohannis, care au elaborat-o și au promulgat-o! Iar menținerea ei în vigoare, în fiecare zi, în actualul context istoric, marcat de intensificarea războiului hibrid împotriva României, este tot un act grav de trădare a intereselor naționale ale României, din partea capilor regimului Dan (care sperăm să nu rămână doar o altă amintire tristă în memoria noastră, a românilor…).