Articol publicat în Libertatea, pe data de 12 Ianuarie 2026

În ultimii 22 de ani, justiția și una din componentele sale, anti-corupția, au fost, pe rând sau împreună, printre temele principale ale agendei publice din România. Principalii actori ai spectacolelor mediatice livrate periodic poporului român, cu aceste teme centrale, au fost prea puțin percepuți ca fiind animați de dorința sinceră și primordială de a servi interesul public. Interesul public este ca sistemul judiciar să ofere, oricui are nevoie, un serviciu public de calitate cît mai bună, un act al justiției înfăptuit rapid, predictibil și prin care dreptatea să fie împlinită în cel mai înalt grad posibil. Pe de altă parte, ce a părut că le-a animat pe principalele vedete ale spectacolelor mediatice despre justiție? Mai degrabă interesul propriu, egoist, manifestat fie prin:

-parvenire fără merit în funcții înalte (nu pe bază de concursuri/interviuri transparente),

-interesul material al lor și al unor apropiați ai lor,

-interesul politic al păpușarilor unora dintre aceste persoane, care le-au numit în diverse funcții, în urma unor negocieri politice și decizii netransparente.

Care este rezultatul azi, în ianuarie 2026? O prăbușire incredibilă a încrederii poporului român în cinstea magistraților, o acutizare a sentimentului de nedreptate în România și o opinie tot mai larg răspândită în societatea noastră că nu prea ne mai putem găsi dreptatea în justiția din România. Și că ar fi mai mai bine nici măcar să nu mai sperăm și nici măcar să nu mai încercăm, atunci când am avea nevoie. Luptele care se dau din când în când între diversele grupări din politică/justiție, care doresc să devină stăpâne ale cătușelor, mai scot la suprafață câte un vârf al iceberg-ului corupției și mizeriei incredibile din justiția română (mai ales la nivelurile de conducere, pentru că marea majoritate a magistraților obișnuiți sunt de bună-credință).

Cunosc personal cazuri de tineri cu vârste în jur de 23-24 de ani, care, deși la începutul studiilor lor la facultăți de drept serioase din București, ar fi dorit să se facă magistrați, au renunțat între timp la acest gând, simțind că azi, în România, este mai degrabă o rușine să devii magistrat. Astfel de tineri curați la suflet, nemurdăriți încă de corupția din România, mi-au explicat că, deși sunt atrăgătoare beneficiile financiare pe viață ale funcției de magistrat, nu vor să ajungă să fie scuipați pe stradă de oamenii obișnuiți. De ce se tem de asta? Din cauza revoltei tot mai intense pe care o percep în jurul lor, de la oamenii simpli furioși pe privilegiile magistraților, care sunt percepute ca fiind lipsite de contraprestația unui serviciu public bun pentru poporul român. Adică acest popor luat de prost prea des, de mulți dintre politicienii care ne-au condus până acum, care plătește indirect magistraților unele beneficii pe viață (nu e vorba de salariile pentru activitatea lor, ci și de așa-zisele pensii speciale plătite de la vârste incredibil de tinere, în jur de 48-50 de ani), în timp ce el (poporul) îndură creșterea fără oprire a impozitelor și taxelor (unele mai mult decât dublate), inflația cea mai mare din UE, explozia prețurilor la energie (și curând și la gaze) etc.

Una din marile probleme ale societății românești a fost aceea că liderii politici care s-au ocupat în acești ultimi 22 de ani de așa-zisele reforme ale justiției (începând din 2004, momentul închiderii negocierilor pentru aderarea la UE), chiar și cei inteligenți și de bună-credință, nu au avut ca prioritate interesul poporului român privind un serviciu public al justiției de calitate cât mai bună. Marota auzită cel mai des a fost despre cum reforma justiției trebuie să fie bine văzută și acceptată de la Bruxelles, de diverși birocrați și lideri politici de acolo. Chiar și despre ultima așa-zisă reformă din 2022 (ale cărei limite conceptuale au ieșit foarte clar la suprafață la finalului anului 2025, cu ocazia scandalului public declanșat de documentarul Recorder și protestele din mediul online și din piața publică), ni s-a amintit acum, în decembrie 2025, că a fost făcută ca să fie pe placul celor de la Bruxelles, ca să se ridice MCV (mecanismul de cooperare și verificare). Nici vorbă ca prioritatea declarată a acestei ultime “reforme” să fi fost interesul vital al poporului român de a avea un serviciu public al justiției mai bun!

Una din principalele probleme pentru justițiabilii obișnuiți (adică nu cei cu pile sau care caută să dea șpagă pentru a-și rezolva problemele din justiție mai repede/mai bine) este durata foarte mare a proceselor/procedurilor judiciare. Magistrații în activitate au dreptate să se plângă de gradul lor prea mare de încărcare cu dosare. Amintesc că am avansat public, încă din 23.10.2025, o posibilă soluție la această problemă:

https://www.libertatea.ro/opinii/catalin-dima-domnule-presedinte-dan-domnule-prim-ministru-bolojan-faceti-o-pace-dreapta-cu-magistratii-5495147. Repet ce propuneam atunci: “În scopul gestionării mult mai eficiente a problemei reale a volumului prea mare de activitate care apasă actualul corp de magistrați activi, propunem legiferarea de urgență a posibilității ca profesioniști ai dreptului din alte profesii juridice (precum cele de avocat, consilier juridic, notar public etc.) să intre în magistratură printr-un proces inteligent. Acesta ar putea presupune: publicarea informațiilor detaliate privind posturile neocupate, formularea de cerințe de minimă experiență profesională (de exemplu, cel puțin 10 ani de activitate în domeniul juridic), o evaluare psihologică, parcurgerea unui curs de pregătire specifică (cu o durată de maximum 3 luni) organizat de Institutul Național al Magistraturii sau de principalele facultăți de drept din țară etc.„

Nu am văzut vreo informație publică despre luarea în considerare a unei astfel de propuneri de bun-simț, realiste și perfect aplicabile, de către vreunul din grupurile de lucru pe tema justiției, de la Palatul Cotroceni sau de la Palatul Victoria (aflate în concurență între ele, conform tradiției dâmbovițene). În schimb, l-am văzut pe președintele României, dl. Nicușor Dan, făcându-se încă o dată de râs, după consultările din decembrie 2025, cu concluzii despre unele probleme importante, dar ne-esențiale ale justiției (precum mecanismul de promovare a unor magistrați). Și făcându-i de râs și pe magistrați, despre care poporul român a înțeles, de la dl. Dan, că ar fi niște fricoși, că se ascund prin benzinării și alte asemenea locuri, în loc să aibă curajul să-și exprime anumite opinii în interes public.

Apropo de facultățile de drept, e de amintit că, în ultimii 36 de ani, s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Evident că asta nu putea avea drept consecință decât scăderea calității absolvenților de științe juridice. Eu am absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1999, după ce am intrat acolo în 1995 în urma unui examen de admitere cu 19 candidați/loc și unde unii dintre colegii noștri de generație au ajuns profesori respectați. Dar chiar și la această facultate de elită a învățământului juridic românesc au loc în ultimii ani fenomene rușinoase, precum întâmpinarea tinerilor studenților încă din primii ani de studiu de profesori infractori condamnați definitiv pentru diverse fapte penale. Ne e clar tuturor, presupun, ce mesaj primesc în acest fel viitorii magistrați, încă de pe băncile facultății…

Așadar, nu e de mirare că, potrivit analizelor sociologice publice, marea majoritate a poporului român își pune atât de mult speranța în Bunul Dumnezeu, în lipsa unor sisteme publice funcționale (așa cum ar trebuie să fie și sistemul judiciar), capabile să rezolve diversele probleme ale vieții în această lume…