Furtul democrației continuă. Nelegalitatea la nivelul conducerii țării nu prevestește nimic bun

Nimeni nu este în siguranță într-o societate unde starea de legalitate nu prevalează. Dincolo de ce scrie în legi, este foarte important pentru procesul de aplicare a legii tonul de la vârf (“tone from the top”, cum zic prietenii americani). Din păcate, tonul pe care acum îl dau de la conducerea politică a țării d-nii Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și unii aliați ai lor este catastrofal și îi compromite nu doar pe ei, ci și interese fundamentale ale României.

Regimul Dan+Bolojan+Grindeanu+Fritz, mai nociv pentru România decât regimul Iohannis+Ciolacu+Ciucă?

Azi, 20.07.2026, se împlinesc 3 luni de la declanșarea actualei crize politice din România: pe 20.04.2026 PSD a votat în proporție covârșitoare (peste 97%) retragerea sprijinului politic pentru prim-ministrul Bolojan (care tot cu votul lor decisiv ajunsese în acea funcție, pe 23.06.2025). Tot azi, 20 iulie 2026, este sărbătorit de creștini Sfântul Ilie. Conform Sfintei Scripturi, acesta a fost un critic aspru al nelegiuirilor conducătorilor acelor vremuri. Într-un anume fel, am putea spune că acel spirit critic față de nepăsarea arătată uneori de conducători, raportat la suferințele popoarelor lor, este parte din democrațiile din zilele noastre. Acum însă, aceia care sunt criticați de cetățeni, nu au vreun drept legal de a-i reprima pe cetățenii care îndrăznesc să le demaște public fărădelegile (cum pățeau criticii în acele vremuri, în antichitate). În unul dintre ultimele sale discursuri importante ca Președinte al Statelor Unite ale Americii, ținut simbolic la Atena pe 16.11.2016, Barack Obama a susținut că, într-o democrație, cea mai importantă funcție este aceea de cetățean, nu aceea de președinte. Simplii cetățeni sunt gardieni ai acelor societăți și decid în cele din urmă cu privire la direcțiile/valorile societăților respective (aș adăuga eu că asta se întâmplă dacă au șansa unor alegeri libere și corecte).

Guvernarea fără program e ca un cap fără creier

Expresia populară „ai cap doar ca să nu-ți plouă în gură” parcă se potrivește la multe dintre guvernările care au existat în ultimii ani, sau au încercat să existe în ultimele două luni de criză politică. Un candidat la funcția de prim-ministru (desemnat de Președintele României) trebuie să prezinte spre aprobare parlamentului două lucruri (conform art. 103 din Constituție):
-programul de guvernare și
-lista de miniștri.