Cred în Dumnezeu cu toată ființa mea. Cred că fără Dumnezeu nu putem face nimic trainic în viață. Cred că nu întâmplător cel mai longeviv rege din istoria românilor, Carol I (1866-1914) a avut deviza “Nihil sine Deo”. Și mai cred că nu întâmplător domnitorul Țării Românești care nu a pierdut nicio luptă cu dușmanii acestor tărâmuri, Matei Basarab (1632-1654), a fost profund credincios. A construit în 22 ani de domnie mai multe lăcașuri de cult creștin-ortodox în Țara Românească decât marele Ștefan al Moldovei în 47 ani de domnie (1457-1504).
Cred în fapte bune. Fără ele, credința e doar o vorbă goală.
Îmi iubesc familia. Știu din experiența vieții mele și din ce am văzut la alți oameni cât de greu este să crești copii buni și sănătoși la trup și suflet în această lume.
Iubesc România, patria noastră, a părinților, bunicilor și strămoșilor noștri și în care sperăm să le dăm copiilor și nepoților noștri șansa la o viață mai bună. Cred cu tărie că este datoria noastră să le predăm copiilor și nepoților noștri o Românie mai bună decât aceea pe care am primit-o de la părinții și bunicii noștri.
Cred în muncă inteligentă (work smart) și în puterea jertfei, a sacrificiului.
Cred că în această lume suntem datori să ducem lupta cea bună contra răului, în primul rând a răului din noi înșine.
Cred în a face bine necondiționat acum, nu de mâine. Ori de câte ori am așteptat răsplată pentru binele făcut, am fost dezamăgit. Așa au ajuns unii să inventeze vorbe otrăvite precum aceea despre facerea de bine…
Am un singur model în viață – cel oferit nouă de Domnul Iisus Hristos. Mă întristează când văd pe unii, creștini doar cu numele, fără fapte bune.
Cred în pace prin putere (peace through strength) – dacă nu ești puternic, nu ai nicio șansă la o pace dreaptă în această lume tot mai violentă.
Cred în cinste, corectitudine, respectarea cuvântului dat.
Cred în adevăr, dar și în nevoia ca uneori să fie afirmat cu tact, pentru a nu face oamenilor mai mult rău decât bine.
Cred că noi, oamenii avem tot dreptul să cerem imperativ statului să ne respecte drepturile și libertățile, care ne sunt date în dar de Dumnezeu iar nu de un guvern sau altul.
Cred în datoria tuturor celor care dețin temporar orice funcție publică de a-i servi pe oameni, de a fi dedicați serviciului public. Și cred în dreptul lor la o plată cinstită pentru munca și sacrificiul lor.
Respect Constituția României și susțin supremația ei asupra multor legi nedrepte și, din păcate, uneori chiar evident corupte.