Teleleu la Washington, pafariști la Davos și Munchen, make photo peste tot = ridicolul politicii externe românești

Se spune că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte. Sfătuiți de consultanți plătiți generos din bani publici (drenați de la bugetul de stat prin partidele parlamentare), unii dintre cei care reprezintă internațional România și partidele parlamentare, din înalte funcții, se concentrează în vizitele lor externe pe cele două cuvinte în limba engleză, pe care le știa și recita mereu și profesoara Viorica Dăncilă: make photo.

Am participat la o dezbatere la B1TV în 16.02.2026 despre teme ale zilei și ideile exprimate de mine în editorialul din aceeași zi în “Libertatea”. Singura soluție: o a treia cale, nici actuala coaliție guvernamentală, nici așa-zișii suveraniști!

Așa-zișii pro-europeni vs așa-zișii suveraniști = eșecul unei generații?

Cei care stăpânesc acum și împart discreționar resursele uriașe ale bugetului public național, care au crescut taxele/impozitele/contribuțiile cu o lipsă de umanitate fără precedent (atacând frontal bolnavii, femeile gravide, persoanele cu handicap, oamenii simpli lipsiți de lobby/acces la premier contra unui milion și jumătate de euro etc) se numesc pro-europeni. Ei sunt coaliția PSD+PNL+USR+UDMR=aceeași mizerie (cum se striga în piața publică).

Proasta guvernare, aceeași mare durere a României

După 25 noiembrie 2024 (când a preluat conducerea PNL), unii au sperat că Ilie Bolojan poate aduce un plus de onestitate și competență la vârful politicii românești. Mărturisesc că, atunci, am fost și eu printre cei care au privit cu un pic de speranță spre personajul politic Bolojan. După oratorul îăîăî Ciucă (autorul “performanței” istorice de a lua doar 8,7% la alegerile din 24.11.2024, după cheltuirea unor sume uriașe din banii publici), simplul fapt că dl. Bolojan rostea frazele cu coerența unui om normal dădea senzația unui mare pas înainte. Dar, în pofida PR-ului foarte bun pe care-l au unii, timpul scoate adevărul la suprafață, mai devreme sau mai târziu.

Pentru un plan de țară (continuare)

După ce am fost martor ocular alaltăieri la ce înseamnă concret, în stradă, dezbinarea incredibilă a românilor, la sărbătoarea Unirii Principatelor de la Focșani, insist pe prima idee care cred că ar trebui să stea la baza unui plan de țară pentru România noastră: ROMÂNIA ARE NEVOIE DE UNIREA ROMÂNILOR!

Justiția fără dreptate

În ultimii 22 de ani, justiția și una din componentele sale, anti-corupția, au fost, pe rând sau împreună, printre temele principale ale agendei publice din România. Principalii actori ai spectacolelor mediatice livrate periodic poporului român, cu aceste teme centrale, au fost prea puțin percepuți ca fiind animați de dorința sinceră și primordială de a servi interesul public.

Trump bate șaua. La București pricepe cineva ceva ?

Încă nu am cunoscut vreun om care să fi lucrat în sistemul național de apărare și care să fie de părere că, în acești ani, România se poate apăra contra unei Federații Ruse tot mai agresive, fără sprijinul Statelor Unite ale Americii (SUA). Sâmbătă, 3 ianuarie 2026, SUA au făcut o demonstrație de forță fără precedent în ultimii 36 de ani, arestând președintele Venezuelei și pe soția sa, luați din reședința oficială din Caracas, unde erau probabil păziți de forțele armate ale Venezuelei. În plus, în conferința de presă din 3.01.2026, mesajele date de conducerea SUA au fost clare, în sensul forțării Venezuelei să se supună față de interesele vitale americane (de securitate și economice).

Eșecul președintelui Nicușor Dan ar fi eșecul României 

Mă număr printre cei peste 4,2 milioane de români care nu l-au votat pe Nicușor Dan pe 4.05.2025, ci doar pe 18.05.2025. Atunci am considerat că era de datoria mea, ca simplu cetățean, să nu las țara pe mâna celor care amenință oamenii cu jupuirea în public și cu agresarea sexuală. Pe mine dl Dan nu mă poate dezamăgi, pentru că nici nu m-a amăgit. Ca bucureștean, știam ce înseamnă capacitatea managerială a dlui Dan. Am trăit pe pielea mea, în cei aproape 5 ani de mandat al său la Primăria Generală a Municipiului București, roadele nepriceperii sale, precum traficul și poluarea tot mai ucigătoare, aleile din Herăstrău tot mai pline de gropi etc.