Viitorul României, cel uitat de unii conducători ai statului român,

Potrivit Eurostat (2024), în România, peste o treime dintre copii trăiesc în gospodării expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială (cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană). Practic, peste un milion de copii trăiesc într-o formă de precaritate care le afectează profund dezvoltarea. Conform unui raport din 2019 al Salvați Copiii și Unicef, peste 150.000 copii români mergeau seara la culcare flămânzi.

Nicușor Dan, un nou început al vechilor obiceiuri

Decizia recentă a președintelui Nicușor Dan de a-l numi pe dl. Ludovic Orban în funcția de consilier prezidențial, cu rang de ministru, a surprins și a nedumerit o parte a opiniei publice. Pentru mulți dintre cei peste 6,2 milioane de români care l-au votat la alegerile din 18 mai 2025, această numire este în contradicție cu speranțele care au însoțit votul lor.

Despre apărarea României, pe bune, adică fără ipocrizie

Ne dorim să mai avem o țară pe care să o numim “acasă”, unde să trăim liberi, unde să ne creștem copiii și nepoții așa cum credem că e sănătos (nu așa cum vor diverși alții să ne impună), unde opinia noastră să mai conteze măcar din când în când (atunci când votăm)? Dacă răspunsul este DA, atunci e momentul ca noi, cetățenii (we, the people) să încetăm să mai acceptăm inepții și minciuni de la unii trecători, temporar, pe la vârful statului român.

Dl. Bolojan are datoria să radă mafia din companiile de stat, nu să aștepte Comisia Europeană sau DNA să spele această rușine

Demisia d-lui Dragoș Anastasiu din funcția de Vice Prim-Ministru, în 27.07.2025, a marcat o primă înfrângere a d-lui Bolojan în lupta cu mafia transpartinică din companiile de stat. Faptul că până azi, dl. Bolojan nu a reușit să facă o altă nominalizare pentru această funcție importantă în arhitectura Guvernului României, pare să transforme pierderea unei bătălii în pierderea războiului cu grupările de tip mafiot care căpușează multe dintre aceste companii.

Câtă otravă ne mai lăsați să respirăm în București ?

De multe ori, dacă deschizi geamul dimineața foarte devreme în București, când traficul e aproape 0, te izbește un miros de ars. Pe internet circulă multe dovezi foto / video ale arderilor nesfârșite de cauciucuri, cabluri și deșeuri de la marginea Bucureștiului. Dar domnișoara ministru Buzoianu e prea ocupată cu alte priorități, precum să schimbe un birocrat numit de PSD la Romsilva cu altul numit de USR.

Reduceți prețurile la energie, nu vă mai prefaceți că nu se poate!

Din cauza prețurilor incredibil de mari la energie plătite de populație și de companiile din România, trecem acum printr-o criză profundă, pe care politrucii încearcă să o acopere prin tot felul de discuții pe aspecte colaterale, menite să ascundă adevărata problemă majoră: lipsa curajului conducerii politice actuale a României de a lua măsuri decisive în folosul poporului român.

Scoateți politica din Biserică și Biserica din politică!

România are nevoie de vindecarea rănilor și fracturilor deja acute din societate, dacă vrem să rezistăm presiunilor din partea inamicilor libertății noastre. Una dintre vicleniile de succes la ultimele alegeri a fost aceea de a fi fost folosiți unii dintre ierarhii și preoții Bisericii pentru a-i îndemna explicit pe enoriașii lor să voteze pentru anumiți candidați / anumite partide sau contra altora. În perspectiva următoarelor alegeri din 2028, acest păcat nu ar trebui lăsat să se repete.

Un apel la vechii politicieni: chiar nu simțiți frica românilor de a merge la tratament în spitalele de stat ?!

Ca părinte, nu îmi pot închipui durerea familiilor care tocmai și-au pierdut copiii uciși de o bacterie la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, conform anunțurilor publice de ieri, 26 septembrie 2025. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe copii și să-i întărească pe părinți și bunici în aceste clipe teribile!

Iar d-lor Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, marii conducători ai guvernelor și majorităților parlamentare de după 2021 (când a fost aprobat PNRR), fostului ministru al sănătății Alexandru Rafila și și autorilor morali ai acelei coaliții contra votului popular din 2020, în frunte cu dl. Klaus Iohannis: rușine să vă fie pentru ce ați lăsat în urmă!

Pentru o nouă politică externă a României

În ultimele trei decenii (de la Declarația de la Snagov din 1995), politica externă a României a fost una dintre puținele politici publice ale cărei obiective au reușit să se mențină deasupra conflictului politic intern. Integrarea în NATO și în Uniunea Europeană au reprezentat obiective naționale majore, asumate transpartinic și atinse cu succes, într-un anumit context istoric. Această reușită este cea mai importantă realizare strategică a României post-comuniste, în beneficiul propriilor cetățeni, care pot compara ușor cum se trăiește în România cu traiul în alte țări apropiate geografic care nu au reușit acest salt (precum Ucraina, Republica Moldova).